Vrei sa fii la curent cu noutatile ? Urmareste acest site .

 
 

James Morrison

Creat 01.07.2009 17:14:02 | Ultima modificare 01.07.2009 17:19:01

James Morrison

Inca o dovada a faptului ca albumul de debut al lui James Morrison, Undiscovered, a fost un adevarat succes o reprezinta cele cinci hit-uri lansate - You Give Me Something, Wonderful World, The Pieces Don’t Fit Anymore, Undiscovered si One Last Chance. Piesele sunt scrise intr-o maniera simpla insa mesajul lor este unul puternic, fiecare dintre ele gratuland vocea inconfundabila a interpretului. James nu canta despre clisee, despre lucruri banale..iar acest lucru a fost intodeauna apreciat de fani.
Undiscovered a ajuns pe locul 1 in Top 20 din Marea Britanie si i-a adus artistului in 2007 un premiu Brit Awards la categoria Best Male (a fost deasemenea nominalizat si pentru Best Single si Best Newcomer). Albumul de debut al lui James a vandut peste doua milioane de exemplare in toata lumea si a reusit astfel sa devina cel mai bine vandut artist masculin britanic in 2006. Avea atunci doar 21 de ani – dar acumulase deja destula experienta de viata pentru a reusi sa scrie piese profunde pline de insemnatate. Conform standardelor multora, avusese o copilarie dura, familia sa se destramase, se mutase de foarte multe ori – insa de cele mai multe ori artistul a afirmat ca a reusit sa treaca destul de bine de aceste greutati si ca nu l-au marcat deloc. Dar a si recunoscut ca sensibilitatea din cantecele sale este o reflectare a intamplarilor din trecutul sau. .....
Reputatia lui James ca foarte bun performer in concerte live incepea sa creasca. In urma primei sale aparitii live la TV la emisiunea Later With Jools Holland care a uimit pe toata lumea, Morrison a inceput o serie de concerte in fata unui public din ce in ce mai numeros, aparand la festivalul V de doua ori in aceeasi zi – in 2006 s-au strans atat de multi oameni sa il vada live pe o scena mai mica, incat a fost mai tarziu in aceeasi seara invitat pentru o aparitie speciala si pe scena principala a festivalului. Au urmat Royal Variety Performance, aparitia la concertul organizat in memoria printesei Diana si trei turnee prin Marea Britanie. A urmat concertul pentru Peace One Day la Royal Albert Hall – si atunci a inteles dintr-o data ca viata sa s-a schimbat pentru totdeauna. „Chiar inainte sa ma sui pe scena ma uitasem la show-ul lui Yusuf Islam si ma gandeam ca urmez pe scena dupa Cat Stevens! Imi amintesc ca eram acasa cu tata si ii ascultam albumul mereu”. Ulterior James a inregistrat alaturi de Yusuf pentru albumul acestuia din urma.
A concertat in toata Europa, Australia, Japonia, a avut trei turnee separate in Statele Unite pe ambele coaste. Deasemenea a cantat in deschiderea concertelor lui John Mayer. A avut aparitii live la emisiunile NBC Today si Jimmy Kimmel unde a interpetat o versiune acustica a piesei You Give Me Something. A fost deasememea invitat la emisiunea lui Jay Leno de doua ori. James s-a bucurat de o foarte buna primire in partea de sud a Statelor Americii. „Oamenii au fost grozavi in Alabama – foarte prietenosi, zgomotosi si calzi. Chiar daca interpetam un cantec mai lent, toti erau pur si simplu exaltati.
Aceea a fost o perioada extraordinara. Dar uneori, atunci cand nu se afla pe scena si nu era in compania trupei sale, avea sentimentul ca nu mai facea parte din viata persoanelor foarte importante pentru el: prietenii si familia sa din Cornwall – acolo unde mama sa se stabilise alaturi de fratii artistului, Laurie si Hayley. Mai important insa era faptul ca ii era dor de prietena sa, Gill, cea care l-a inspirat sa scrie piesele You Give Me Something si The Pieces Don’t Fit.
Cu cat calatorea mai mult James Morrison, cu atat ii era mai dor de cei apropiati. „Tot ceea ce simteam aproape pur si simplu disparuse”, afirma acesta. „Ai tendinta sa iti pierzi capul putin. Si uneori pur si simplu nu ma pot stapani sa nu ma gandesc la Gill – dar pierdusem legatura. Asa ca atunci cand am revenit acasa am simtit ca o luam de la capat”.
Asa ca s-a oprit intr-un final in august 2007. Timp de doua saptamani. Apoi s-a asezat sa compuna si sa inregistreze cel de-al doilea album. Si la inceput chiar s-a dovedit a fi un proces dificil. A incercat sa compuna piese mai rock, mai alerte insa pana la urma stilul care l-a facut celebru a primat.
Presiunea se facea simtita si el incearca prea tare sa indeplineasca cerintele. „De indata ce compuneam ceva cu adevarat bun, devenea o preocupare continua si ajungeam sa stric totul”. Si apoi mi-am spus: „Scrie ce simti. Asa am lucrat si la primul album si cred ca asta este unul din motivele pentru care oamenilor le-a placut. Nu m-am straduit prea tare”.
Asa ca cei care ii erau cu adevarat dragi, cei care devenisera subiecte ale pieselor de pe albumul Undiscovered - familia si prietenii sai – relatia sa cu fiecare dintre acestia, si capitolele noi din viata lor, au devenit teme centrale ale noului material. James a scris despre tot ceea ce il preocupa, despre ce ii acapara mintea. Si astfel au inceput sa curga cantecele..
„Am denumit albumul Songs for You, Truths for Me pentru ca asta cred ca este (n.r. Cantece pentru voi, adevaruri pentru mine). Sunt cantece pentru Gill si toti ceilalti. Dar pentru mine sunt adevaruri. Vorbesc despre ceea ce simt. Am compus o piesa intitulata Love Is Hard. De fapt, exista trei cantece care contin cuvantul love (dragoste) in titlu – si nu am crezut ca voi ajunge vreodata sa fac acest lucru, dar pur si simplu pana la urma asa s-a intamplat, asa am simtit. Love Is Hard vorbeste vorbeste despre cum e sa fii implicat intr-o relatie si sa suferi in cea mai mare parte a timpului. Te certi, nu cazi intodeauna de acord, se intampla sa stai departe de celalalt, si cu toate acestea, trebuie sa fii puternic. Asa ca albumul reprezinta o colectie de adevaruri pe care le-am aflat in ultimul an. Pur si simplu asa a iesit: stiam ca nu vreau sa scriu despre cum e sa fii mereu in turnee, pe drumuri. Pot doar sa scriu despre ceea ce simt”.
Pana la urma, James a colaborat cu aceeasi oameni ca si la albumul Undiscovered, printre care Martin Brammer, Steve Robson si Eg White. Si si-a mai adaugat un nou fan la aceasta lista – este vorba despre solistul formatiei OneRepublic, Ryan Tedder. „Acum stiu ca lucram bine impreuna – insa imi trebuie destul de mult pana ma las convins sa lucrez cu cineva nou”.
Exista si o colaborare notabila pe acest album, unul dintre putinele lucruri pe care nu le-a avut albumul precedent, un duet fantastic cu Nelly Furtado pentru piesa Broken Strings.
Aceasta a devenit un hit international intr-o perioada scurta de timp, ocupand prima pozitie in topurile din mai multe tari. Si in Romania, Broken Strings a fost cel mai mare succes al lui James Morrison, piesa aflandu-se pe primul loc in topul mai multor posturi de radio.
Songs for You, Truths For Me este un album clasic James Morrison care inca odata scoate in evidenta stilul sau unic, simplu si neslefuit – dar in acelasi timp ne duce catre un alt nivel. „Este mai putin jucaus, si mai mult la obiect”, afirma artistul. „Dar nu mi-am dorit in mod constient sa aiba un sunet diferit . La mine conteaza pana la urma versurile, melodia, iar celelalte vin de la sine. Dar cu siguranta ca am vorbit mai mult despre sentimentele mele pe acest album, mai degraba decat sa scriu despre personaje dintr-un autobuz, asa cum s-a intamplat cu piesa Wonderful World. Am lasat gandurile sa curga”.
Sufletul romantic al lui James Morrison si spiritul sau generos stralucesc ca o raza de soare. Songs For You, Truths For Me ni-l prezinta pe baiatul romantic devenind un barbat mai intelept. Reuseste astfel sa ne aduca din nou o colectie speciala de cantece de exceptie.
Cel de-al doilea single de pe noul album al artistului este Please Don’t Stop The Rain, piesa care deja face furori in intreaga Europa.
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one